Tu şi Galben

Consider această poezie cea mai bună de pe blog până acum. Vreau şi părerea voastră.

Uneori mi se face prea dor de tine.

Iar pocalul inimii mele se simte golit de ambrozie.

Ştiu că nu e voie, a suspina după harakiri-ul zâmbetului tău,

Că ar trebui să plec mai departe....

Că sufletul meu ar trebui, prin, după şi dincolo de Nirvana,

Să devină

Doar un alt androgin alcătuit din piese de origami.

3 ture de realitate! ne ordonă, mustrător,

senseiul iubirii noastre, mare maestru ninja.

Dar se pare că alegerile

Noastre. Multe prea mecanice.

Sunt conduse de shogunii minţii, nu de

Împăraţi aristocraţi, boemi austrieci,

Ai muschiului nostru cardiac.

Unde au plecat shaolinii flăcărilor din

Ochii noştri multe prea timpurii?

Pe retina ta joacă turmentaţi Kazacioc

Împăraţii dinastiei Ming.

Pe când în marea sărată a privirii mele

Ţara Soarelui Răsare atacă din nou Pearl Harbour,

Distrugând cu katenele lor floarea noastră de trandafir oriental.

Cred că am fost prea exotici.

Ştiu că promisiunea Shambalei te-a vrăjit,

Că ai crezut în cuvintele unui prinţ sărac şi grăsuţ ce nu s-a mişcat

20 de ani de sub un pom, nici măcar pentru dragoste.

Să înţeleg ca şi tu-i cauţi,

Asceza lipsită de emoţie?

Aş fi preferat un samurai cu un iPod.

Să n-o asculţi pe tipa aia albastră

Cu mai multe braţe şi săbii, din colţ....

Vrea să te amăgească.

Şi nici pe schilodul acela c-un fulger în mână ce-ţi promite,

Că va boteza un continent după tine,

Dacă binevoieşti a-i sfinţi aşternutul.

Totuşi, pe mine când m-ai ascultat? Cunosc că m-ai auzit...

Ce nu înţeleg eu, este unde-i boul ăla care şi-a trimis fiul,

Ca să-l scoată din căcat? Dragonii mei japonezi

Suferă după vocea ta accentuată exotic, european....

Uneori, mi se face prea dor de tine.