Întoarcerea fiului risipitor

După o îndelungată absenţă de pe meleagurile blogosferei, pe care sunt sigur că aţi resimţit-o în adâncul sufletelor voastre de cititori fideli, a venit vremea să-mi fac apariţia şi eventual să dau nişte explicaţii asupra lipsei mele sfâşietoare.

Hello again. My name is Mălă. I'm not from Kazachstan.

Motivul principal a fost şcoala. O groază de învăţat, de făcut, de mers, de dres, de întors, de discutat, de lenevit.
Şi n-am avut inspiraţie.
Pe de altă parte, am făcut multe descoperiri interesante - mi-a făcut bine pauza. A chestie de genu' "regăsire", sau "întoarcerea la rădăcini" sau bazaconii din acestea budiste. Mi-a priit(google dexonline). Aşa că hai să dau ceva veşti, noutăţi şi gânduri, ca să ne simţim cu toţii mai bine.
Să începem cu nişte hotărâri incredibile. Voi opera nişte modificări asupra conţinutului unor postări, în ideea de a şterge anumite pasaje licenţioase sau vulgarităţi gratuite. Se exclud de aici, desigur, mişto-ul dumnezeisc pe care-l mai fac de diverşi Xşi din când în când(portocala mecanică). S-ar putea să dispară complet anumite post-uri, sau să se modifice în întregime. Dau un anunţ când e gata, ca să nu verificaţi tot blog-ul în fiecare zi degeaba.
M-am pus pe învăţate, cică. Adică depun eforturi spre a-mi îmbunătăţii starea intelectuală într-un context care ţine de sistem(şcoală). M-am gândit că ar fi o idee bună să-mi iau bacul cu notă mare, aşa că s-ar putea rări şi mai mult post-urile(nu le număraţi pe cele care ar fi trebuit să fie).
Sunt deprima de guvernarea actuală. Ştiu că multora dintre voi nu le pasă, dar asta este. Mă supără probabilitatea grevelor generale, a disponibilizărilor în masă, dar mai ales mă deranjează prezenţa Marinarului Orange. Dar ce să-i faci? Românii l-au ales - mi-e ruşine.
Am o serie de recomandări serioase. Pat Condell este una dintre ele - un ateu convins, care susţine cu argumente puternice limitarea drepturilor religioase a minorităţilor. Uitaţi-vă şi veţi înţelege. Pentru cei care ştiu engleză(tipul e britanic). Alta ar fi Ray William Johnson, un comediant cu un stil aparte. Mă uit la Legend of the Seeker, ultimul serial pe care îl recomnand pentru iubitorii genului fantasy, printre care mă număr şi eu. Am văzut şi multe filme, din care pot să sugerez The Book of Eli, The Rocker, Daybreakers, Avatar(semi-gay pentru mine) şi multe altele.
În altă ordine de idei, se încearcă organizarea unei recitări de poezie de dragoste într-o cafenea de Sf.Valentin(da, particip şi eu). S-a vehiculat Cafeneux, dar nimic nu e sigur - vă spun eu la momentul potrivit(următoarele zile).
Mă pregătesc spiritual de bacul la română, aşa-zisa "competenţă lingivistică". Nu-i mare treabă.

Momentan am rămas fără idei.
pace.
următorul post despre "Facebook - minunea sociala a internauţilor"

Neil Gaiman şi Neverwhere

Neil Gaiman are un articol destul de mare pe Wikipedia, aşa că îmi permit să citez de-acolo. Este un scriitor englez care a creat mai ales benzi desenate, fiind celebru pentru seria The Sandman. Dar ceea ce mă interesează pe mine în mod special sunt romanele lui. Sunt doar 5: Neverwhere(tradus Nicăieri,1996, realizat după o serie creată de el pentru televiziune), primul lui roman solo(înainte avusese loc o colaborare cu Terry Pratchett care se numea Good Omens), urmat de American Gods(2001), primul bestseller, Anansi Boys(2005,care continuă într-un fel universul din A.G.), şi The Graveyard Book(2008), roman pentru copii.

Incursiunea mea în universul literaturii lui Gaiman a început cu American Gods, o carte care m-a făcut de nenumărate ori să-mi ţin răsuflarea. Ideea centrală a cărţii reflectă lupta care se dă între vechii zei, aduşi de colonişti(printre care şi Odin, venit cu Erik Cel Roşu înaintea lui Columb, sau zeii nativi americani) şi zeii noi, creaţi de societatea de consum(Zeul Televizorului, zeul Calculatorului). Am citit-o acum vreo 2 ani, o lectură într-adevăr fascinantă.

Povestea s-a reluat acum 2 săptămâni. Mă hoătărâsem să citesc odată vol. 3 din Musashi, primit de la mitru în urmă cu un an de zile, că mai avea mitru un pic şi-mi scotea ochii, iar după Musashi am citit şi "Fabrica de furnici", că mi se pornise cheful. Aşa că am luat Anansi Boys, care o primisem de la frate-meu în vară şi am ars-o repede şi pe aceea. Azi dimineaţă am parcurs ultimele pagini din Neverwhere.

Neverwhere tratează o "lume căzută prin crăpături". Londra este împărţită în 2 lumi: lumea normală, sau Lumea de Deasupra, şi o lume magică, Londra de Dedesubt. Problema cu cartea este că deşi citeşti 200+ de pagini, nu afli mare lucru despre codul de etică(total răsturnat faţă de cel din lumea reală) după care se ghidează acest Univers magic. Acţiunea însă este plină de dinamism, te loveşte "înţelegerea" în anumite momente al lecturii, şi apar legături mentale care satisfac cititorul. Fiind primul roman, trebuie apreciat ca atare, fiind la "mile" în urmă faţă de American Gods sau Anansi Boys. Trebuie citită însă, de cei care ştiu să aprecieze poveştile bine spuse. Vă încurajez, deci, să vă avântaţi în romanul Neverwhere(editura Tritonic), şi să-l urmaţi pe Richard Mayhew, personajul principal, într-o aventură plină de magie, misticism şi pericol.

Peace out.