Se pune de-o treabă pe-aici...
Am luat şi eu o decizie interesantă acum câteva zile. Mi-am spus că voi scrie un post în care vă arăt o parte a procesului meu creativ (a.k.a. cum scriu eu poezii). Din fericire, chiar acum o săptămână am produs ceva nou şi aparent(adică după spusele altora) cel puţin drăguţ. Întrebarea care se pune este cum încerc eu să duc acel "prim" drăguţ la ceva "bun" sau chiar "foarte bun".
Cum la Oradea plouă de două zile şi totul e prea rece şi prea depresiv pentru perioada asta a anului, prins fiind şi de o răceală cu tendinţe "bronşitice", mă văd cu mult timp de stat în casă, puţin chef de făcut ceva util cu viaţa mea şi mult elan creativ. Aşa că pun acum o poezie la bătaie în următoarea ordine de idei: Prima variantă, după care vă spun ce modific, varianta modificată şi tot aşa până ajungem la ceva la care pe moment eu îi voi spune final. Pe parcurs, adaug şi comentarii pe lângă vers. Titlul e dat de Tegzeş, un bun prieten. După cum urmează:
De ce te plimbi cu iarba-n mână?
Pentru că prea des ne căutăm în pahare (prea clasică, dar lucrabilă)
Prea des vedem stafii în fum (des e prea des)
Pentru că nu toţi ciorapii sunt pentru ascuns bani (o idee de construcţie)
Prea ascunşi suntem după piei de ceramică (metaforă plasticizantă)
Pentru că de fiecare dată când zâmbim învăţăm să murim (asta e treaba pe bune)
Prea râde şi El când ne vede. (să fie D-zeu sau sinele?)
De ce mă plimb cu iarba-n mână? (interlocutorul liric prinde viaţă)
Pentru că ai fost îngrozit de un deal (idee păstrabilă)
Prea verde, plin de mărăcini. (definim obiectul)
Pentru că nu mi se schimbă culoarea
Prea mult, fără să-ţi strâng spiritul.(aici incepem să rezonăm, formularea e proastă)
Pentru că de fiecare dată când zâmbim învăţăm să murim.
Prea râdem noi când Îl vedem.
De ce ne plimbăm cu iarba-n mână? (simbioza)
Pentru că acum rupem ritmul (revoltă, implicarea cititorului)
Şi atunci când murim o facem zâmbind (zeama)
Şi spargem tiparele, rupem graniţele inimilor noastre, (fumat, gay, lucrabil)
Să fim verzi în păr, pe frunte, în urechi, pe buze (un pic de Blaga)
Să ne lipim iarba de palme (totul are loc in natură)
Pentru că de fiecare dară când zâmbeşti, eu îţi explic cum se moare. (sfârşit revelatoriu, dar insuficient ca substanţă si exprimare, pentru că nu sugerează ideea mea de fond)
Şi acum, să facem nişte modificări. În primul rând, scoatem repetiţia generală a sintagmei "pentru că" şi unde putem, a cuvântului "prea". Mai apoi schimbăm poziţia unor cuvinte şi înlocuim sau tăiem altele. Trebuie să ştii întotdeauna să te debarasezi de ce e în plus.
De ce te plimbi cu iarba-n mână?
Ne căutăm în pahare şi vedem
mereu alte fantome în fum. (tot aiurea, dar un pic mai bine)
Nu toţi ciorapii sunt pentru ascuns bani (a rămas)
avem obiceiul să dispărem după pietre (vers nou...oare ce însceamnă?)
pentru că de fiecare dată când zâmbim învăţăm să murim! (semnele de punctuaţie)
Râde şi El când ne vede.
De ce mă plimb cu iarba-n mână? (vedem cum se compune un fond emoţional)
Ai fost îngrozită de un deal (atacăm interlocutorul, facem o "intrigă")
abrupt şi plin de mărăcini
mie îmi schimbă culoarea dintre artere (accentuăm eul liric)
când îl parcurg până în vârf, la tine, (she loves me, she loves me not....)
unde de fiecare dată când zâmbim învăţăm să murim!
Râdem şi noi, când Îl vedem. (se simte tot mai bine...)
De ce ne plimbăm cu iarba-n mână? (contopim eul liric cu muza, da?)
Acum rupem ritmul!
Şi atunci când murim o facem zâmbind (climax?)
Şi rupem ciorapii şi pietrele şi dealurile (legăm)
Să fim verzi peste piele şi ochi (ne transformăm)
Să ne lipim iarba de palme (aşa)
El să surâdă... (îl păstrăm)
Pentru că de fiecare dată când îmi zâmbeşti, eu îţi arăt cum se moare. (red, red wine.....)
Şi se pare că eu am devenit mulţumit momentan de varianta a doua, pe care o voi numi pentru un timp finală. Acum, că mă respect, cel puţin din vedere "poetic" nu o voi numi poezie - pentru că nici o poezie nu e poezie pentru că aşa spune autorul. Trebuie s-o facă alţii. În comentarii am oferit şi o posibilă cheie de interpretare, dar scopul în sine este ca fiecare "creaţie" să se muleze pe sensibilitatea individuală a fiecăruia, oferind, de fiecare dată, altă interpretare. Sper să vă placă micul nostru exerciţiu de astăzi. Lăsaţi o idee, dacă puteţi, şi de bine, şi de rău.
Reminder: Sala07 recită săptămâna viitoare, la ora 8 seara, în Cafeneux, pe str. Castanilor. Voi fi şi eu acolo, sper să fiţi şi voi să-mi spuneţi la mulţi ani, sau măcar sper să-mi zbârnâie telefonul. "Pentru că" măcar odată pe an să ne simţim şi noi importanţi :)
Încă o dată, la final, fără comentariile din paranteză şi cu o modificare:
De ce te plimbi cu iarba-n mână?
Ne căutăm în pahare şi vedem
mereu alte fantome în fum.
Nu toţi ciorapii sunt pentru ascuns bani
avem obiceiul să dispărem după pietre
pentru că de fiecare dată când zâmbim învăţăm să murim!
Râde şi El când ne vede.
De ce mă plimb cu iarba-n mână?
Ai fost îngrozită de un deal
abrupt şi plin de mărăcini
mie îmi schimbă culoarea dintre artere
când îl parcurg până în vârf, la tine,
unde de fiecare dată când zâmbim învăţăm să murim!
Râdem şi noi, când Îl vedem.
De ce ne plimbăm cu iarba-n mână?
Ca să rupem ritmul!
Ca atunci când murim să o facem zâmbind!
Să rupem ciorapii şi pietrele şi dealurile
Să fim verzi peste piele şi ochi
Să ne lipim iarba de palme
El să surâdă...
Pentru că de fiecare dată când îmi zâmbeşti, eu îţi arăt cum se moare.
Sunday, May 16, 2010
Wednesday, May 12, 2010
Balconul meu şi festivalul luminii
Dragi tovarăşi şi prieteni.
După cum bine am spus în ultimul meu megapost, în acesta voi vorbi despre balconul meu. Da, balconul meu. Da, am balcon, stau la etajul 7 şi văd toată Oradea în toată splendoarea ei "splenduroasă", "splendurind". Aşa vă creşte vocabularul.
Păi cum, bre, mi-a influenţat acest balcon viaţa cea de toate zilele? Şi acum intrăm în capitolul din Biblie ce se numeşte filozofia vieţii: The Book of Mălă.
S-ar spune prin diverse coclauri şi baruri că aş fi poet. Sau cel puţin aşa mă tachinează unii amici care se vor mai răsăriţi să care au avut şi pertinenţa de a-mi citi opera deocamdată limitată şi publicată. Cert este că, poet, nepoet, există în mine o anumită parte sufletească mai reactivă la minunile naturale din jurul meu, dar şi la emoţiile umane ce mă înconjoară precum o balegă de vacă în jurul unui fir de iarbă.
Aici ajungem la balcon. Peisaje care-mi stârnesc emoţii, nu de emo, ci de ember normal care mai vede din când în când lucruri care par mai importante şi mai interesante ca el însuşi. De exemplu, astăzi a "furtunat", iar de la epicul meu balcon se vede toată Oradea în splendoarea ei "splendurindă" cum se răscoleşte dintr-o parte în alta, cum cerul despică norii care acoperă soarele. Adică aici când e furtună de vară se lasă seara, iar noi "învăţăm" cu lumina aprinsă, ca să vedem ceva.
Dar cele mai semnificative momente sunt cele de la apus, atunci când ocularul meu nu mai percepe luceafărul zilei adormind, că e chiar după colţul blocului, însă retina mea e pătrunsă de pătura portocalie care înveleşte tot oraşul Oradea cu casele lui cu tot, cu Crişul Repede, tiptil, tiptil printre salcâmi şi plopi. Băi, şi atunci mă ia un dor de ducă, de călătorit cu trenul spre ultima staţie, făcut stopul, din alea, complicate de existenţă, posibil de narat doar în romane scrise de canadieni. Că ei vorbesc şi franceza. Voulez-vous couchez avec moi, ce soir?
Aşa că aşa e cu balconul. Când vezi asta zi de zi, te ia. Rezulatatul au fost numeroasele mele drumuri de prin ţară din ultimii ani, plăcerea deosebită de a-mi întâlni prietenii de prin alte locuri, preferinţa mea pentru accentul moldovean, poate chiar şi iubirea ce o am pentru munte şi se pare, în ultima vreme, şi mare. Vreau şi eu la vamă anul acesta :))
Apăi, pruncii mei, io mi-s ardelean. Şi de asta vreau să vă invit pe toţi, care puteţi veni, sâmbăta viitoare, când întâmplător e şi ziua mea de 19 ani, la Cafeneux, pe la 8 seara, asa (22 mai), ca mergem să recităm din nou şi sperăm să fim mai mulţi de această dată :)) Mai adăugăm aici, că ţine de acelaşi domeniu, experienţa din parcul 1 decembrie, la festivalul luminii unde, clubul sala07 a recitat, urlând, în picioare, pe mese, din volumul Jamais vu, unui public de vreo 30 de persoane. Au fost adunaţi de Paska care a mers sa urle lângă statuia Soldatului Necunoscut, plin de oameni fiind. Şi am scris 2 poezii la comun, fiecare participant câte un vers şi am râs şi am strigat şi am glumit şi eu făceam mişto şi ceilalţi încercau să fie serioşi :)) Ca-n basme.
Ca în toate coşmarurile mele însă, Băsescu e din nou pe baricade, încercând să convingă ţara ca nu e un oligofren şi că de fapt guvernul ia toate deciziile şi nu el. AnusBăse, în schimb, a reuşit să-şi urce toţi bugetarii în cap, toţi studenţii, toate mamele, toţi pensionarii. Mai lipseşte să-i suprataxeze şi pe cei de la privat şi vom vedea anul 89' reloaded. Se va face şi un film după. Asta dacă nu îl iau hingherii înainte, mama lui cu tot.
S-ar putea să modific acest post mai târziu cu ultima poezie scrisă, dacă am timp să mai trec peste ea. Şi-ntr-un mod absolut nou pentru mine, voi pune şi ciornele.
Peace.
Astăzi, pensionarii din toată ţara au strigat Jos Băsescu şi au ars portrete de-ale lui în mijlocul străzii.
După cum bine am spus în ultimul meu megapost, în acesta voi vorbi despre balconul meu. Da, balconul meu. Da, am balcon, stau la etajul 7 şi văd toată Oradea în toată splendoarea ei "splenduroasă", "splendurind". Aşa vă creşte vocabularul.
Păi cum, bre, mi-a influenţat acest balcon viaţa cea de toate zilele? Şi acum intrăm în capitolul din Biblie ce se numeşte filozofia vieţii: The Book of Mălă.
S-ar spune prin diverse coclauri şi baruri că aş fi poet. Sau cel puţin aşa mă tachinează unii amici care se vor mai răsăriţi să care au avut şi pertinenţa de a-mi citi opera deocamdată limitată şi publicată. Cert este că, poet, nepoet, există în mine o anumită parte sufletească mai reactivă la minunile naturale din jurul meu, dar şi la emoţiile umane ce mă înconjoară precum o balegă de vacă în jurul unui fir de iarbă.
Aici ajungem la balcon. Peisaje care-mi stârnesc emoţii, nu de emo, ci de ember normal care mai vede din când în când lucruri care par mai importante şi mai interesante ca el însuşi. De exemplu, astăzi a "furtunat", iar de la epicul meu balcon se vede toată Oradea în splendoarea ei "splendurindă" cum se răscoleşte dintr-o parte în alta, cum cerul despică norii care acoperă soarele. Adică aici când e furtună de vară se lasă seara, iar noi "învăţăm" cu lumina aprinsă, ca să vedem ceva.
Dar cele mai semnificative momente sunt cele de la apus, atunci când ocularul meu nu mai percepe luceafărul zilei adormind, că e chiar după colţul blocului, însă retina mea e pătrunsă de pătura portocalie care înveleşte tot oraşul Oradea cu casele lui cu tot, cu Crişul Repede, tiptil, tiptil printre salcâmi şi plopi. Băi, şi atunci mă ia un dor de ducă, de călătorit cu trenul spre ultima staţie, făcut stopul, din alea, complicate de existenţă, posibil de narat doar în romane scrise de canadieni. Că ei vorbesc şi franceza. Voulez-vous couchez avec moi, ce soir?
Aşa că aşa e cu balconul. Când vezi asta zi de zi, te ia. Rezulatatul au fost numeroasele mele drumuri de prin ţară din ultimii ani, plăcerea deosebită de a-mi întâlni prietenii de prin alte locuri, preferinţa mea pentru accentul moldovean, poate chiar şi iubirea ce o am pentru munte şi se pare, în ultima vreme, şi mare. Vreau şi eu la vamă anul acesta :))
Apăi, pruncii mei, io mi-s ardelean. Şi de asta vreau să vă invit pe toţi, care puteţi veni, sâmbăta viitoare, când întâmplător e şi ziua mea de 19 ani, la Cafeneux, pe la 8 seara, asa (22 mai), ca mergem să recităm din nou şi sperăm să fim mai mulţi de această dată :)) Mai adăugăm aici, că ţine de acelaşi domeniu, experienţa din parcul 1 decembrie, la festivalul luminii unde, clubul sala07 a recitat, urlând, în picioare, pe mese, din volumul Jamais vu, unui public de vreo 30 de persoane. Au fost adunaţi de Paska care a mers sa urle lângă statuia Soldatului Necunoscut, plin de oameni fiind. Şi am scris 2 poezii la comun, fiecare participant câte un vers şi am râs şi am strigat şi am glumit şi eu făceam mişto şi ceilalţi încercau să fie serioşi :)) Ca-n basme.
Ca în toate coşmarurile mele însă, Băsescu e din nou pe baricade, încercând să convingă ţara ca nu e un oligofren şi că de fapt guvernul ia toate deciziile şi nu el. AnusBăse, în schimb, a reuşit să-şi urce toţi bugetarii în cap, toţi studenţii, toate mamele, toţi pensionarii. Mai lipseşte să-i suprataxeze şi pe cei de la privat şi vom vedea anul 89' reloaded. Se va face şi un film după. Asta dacă nu îl iau hingherii înainte, mama lui cu tot.
S-ar putea să modific acest post mai târziu cu ultima poezie scrisă, dacă am timp să mai trec peste ea. Şi-ntr-un mod absolut nou pentru mine, voi pune şi ciornele.
Peace.
Astăzi, pensionarii din toată ţara au strigat Jos Băsescu şi au ars portrete de-ale lui în mijlocul străzii.
Thursday, May 6, 2010
Pentru că putem...
Să ne amintim mereu de ce-am făcut, pe unde am fost, cu cine ne-am întâlnit şi aşa mai departe. Dar v-aţi gândit vreodată cum ar fi să ne putem aminti tot ceea ce n-am făcut încă? Să fim toţi profeţi? Ştiu doar că eu am avut nişte săptămâni destul de obositoare în acest sens, presărate cu deja-vu-uri fără număr care mă trimiteau la amintiri detaliate a ceea ce tocmai văzusem. Can I has the Future?(nu e o greşeală, e o expresie internautică)
Desigur, iar am o groază de spus. M-am decis că dacă tot stau acasă, să fac un efort în direcţia blogosferei şi să mai împart din înţelepciunea şi aventurile mele. Cu o ultimă postare acum aproape o lună, încep să mă simt redundant în lumea asta a povestirilor "internetice".
V-am spus de Saint George, city of debate. Acum vă spun de....Riuf Timişoara. Adică Romanian International University Fair. Dacă vreţi să vă evaporaţi peste graniţă, puteţi descoperi unde, acolo. Mă refer desigur, la studii, că dacă vreţi să fiţi căpşunari vă puteţi teleporta şi singuri cu un trabant până-n Spania. La ofertă erau aproape toate universităţile din România, câteva din Anglia, din State, din Danemarca...tot ce vrei, spus simplu. Recomand pentru a 11-a şi a 12-a şi pentru toţi nehotărâţii.
Zicem mai departe de Leadership School 5. Mi-a schimbat viaţa. Pe bune. Pe rele. Pe tot ce vreţi. Daţi leadeship school pe google ca să vedeţi exact despre ce e vorba. În principiu, se făcea că făceam cursuri de cum să fim lideri şi cum să ne aducem echipa mai aproape de noi, fie ca antreprenor sau lider în companii multinaţionale. Într-o săptămână am ascultat poveştile de succes a nenumăraţi lideri, general managers, patroni care ne-au explica ce şi cum. Nu dau pe nume că nu vreau să mă laud că "cine mi-s io" că l-am întâlnit pe cutare şi cutare. Am făcut şi 2 simulări de business, unde trebuia 1. să facem o campanie pentru un brand de angajator şi 2. să închiriem caleşti(cu cai vii cu tot), în Piaţa Sfatului din Braşov, şi să scoatem şi profit. Eram îmbrăcat în "cavaler" :)) Menţionez că întreg evenimentul/tabără era la Poiana Brasov. Normal că m-am întâlnit cu Oana şi am fost pe la debate club la oamenii din Braşov şi am vorbit despre educaţia non-formală şi am mâncat ciocolată...dar astea sunt detalii. Mulţumesc HBC România şi Fundaţiei Plastor pentru sponsorizare.
Într-adevăr deosebit a fost faptul că am întâlnit oameni tineri, ambiţioşi, deştepţi şi era mai ceva ca o adunătură de genii şi vorbitori buni. Programul super încărcat ne-a adus pe toţi mai aproape şi am descoperit că nu mai eram încojurat de o mare de cretini, ci de oameni cu viziune. M-am simţit şi eu extrem de în largul meu. Ni s-a explicat cum funcţionează o afacere multinaţională, cum să oragnizezi diverse proiecte, salarii la manageri de top :)) Hotelul Rina Vista, fac reclamă, condţii superbe, la Grepolis am făcut multe puncte, cafea in exces, somn puţin - că de, se termina programul şi trebuia vorbit cu oamenii de prin toată ţara :) Poezia zilnic, postată anterior, a fost scrisă pe tren în drum spre. Sponsopri vizibil(mulţumim Ursus pentur berea gratis). Normal că mi-am utiat ambele încărcătoare acasă...Găsiţi pe Facebook, pe Twitter, pe site...inclusiv poze. Iar pe drum încolo m-am uitat la Lucky Number Slevin cu un tips super gigel pe nume Lorant. Foarte tare tipu'.
Mai avem? Da mai avem. Naţionala de germană. Aici îmi pare rău că nu pot să scriu tot că mai citeşte şi maică-mea pe-aici din când în când. Am pus de-o mare chermeză, am dormit puţin, am vorbit mult, dansat pe house, am cunoscut metaliştii Humoreni(Gura Humorului)....de bine, de rău, a fost fain. Deşi sunt convins că Gura Humorul a fost, din punct de veder logistic, cea mai proastă alegere pentru olimpiadă. Ştiu că e satul lui Flutur, dar totuşi! Am fost cazaţi în 2 cămine/internate. Acela de lângă şcoală, super ok, acolo unde am fost eu, super naşpa. Era un orfelinat, mirosea a brânză, fără colac la budă şi APĂ CALDĂ PE PROGRAM!!!! PE PROGRAM, frate. Dar nu de asta mă plâng. Ci de faptul că nu m-am trezit că îmi sunase ceasul, nu, m-am trezit înainte, că dârdâiam de FRIG!!! Pentru că apa caldă şi căldura veneau prin aceleaşi ţevi, de două or pe zi, câte o oră. Dar nu mă plâng, a fost fain în rest :) Salutări tuturor celor de-acolo şi de prin ţară!!!
Şi când am ajuns acasă, s-a prăbuşit şi cerul. Şcoală, şcoală, şcoală, ore, şcoală. Unde sunt chermezele? Unde curge vinul? De ce nu mai cad doze de Red Bull din cer cum cădeau pe vremuri? S-a stricat şi lumea asta. Şi am fost până la Iaşi în weekend. 1 mai a fost....foarte tare. Moldovenii măcar ştiu să se mai distreze :) Am fost în Goppo şi La bază - chill-out şi metale, foarte fain. Şi-i salutăm toţi prietenii de pe-acolo...se ştiu ei :) Şi-am ilegalizat acoperişul unui bloc să văd panorama a.k.a. Iaşi-ul luminat noaptea. Cred că bate Oradea, dar voi recompara acest weekend când găsesc un bloc satisfăcător pe-aici :)
Următoarea postare va fi despre balconul meu şi cum mi-a influenţat viaţa.
Sâmbăta asta, parcul 1 Decembrie, ora 9,9juma seara participăm(sala07) la Festivalul luminii. Nu rataţi!!! Se dă palink gratis :D
Sunt sigur că am uitat ceva. Absolut sigur.
Desigur, iar am o groază de spus. M-am decis că dacă tot stau acasă, să fac un efort în direcţia blogosferei şi să mai împart din înţelepciunea şi aventurile mele. Cu o ultimă postare acum aproape o lună, încep să mă simt redundant în lumea asta a povestirilor "internetice".
V-am spus de Saint George, city of debate. Acum vă spun de....Riuf Timişoara. Adică Romanian International University Fair. Dacă vreţi să vă evaporaţi peste graniţă, puteţi descoperi unde, acolo. Mă refer desigur, la studii, că dacă vreţi să fiţi căpşunari vă puteţi teleporta şi singuri cu un trabant până-n Spania. La ofertă erau aproape toate universităţile din România, câteva din Anglia, din State, din Danemarca...tot ce vrei, spus simplu. Recomand pentru a 11-a şi a 12-a şi pentru toţi nehotărâţii.
Zicem mai departe de Leadership School 5. Mi-a schimbat viaţa. Pe bune. Pe rele. Pe tot ce vreţi. Daţi leadeship school pe google ca să vedeţi exact despre ce e vorba. În principiu, se făcea că făceam cursuri de cum să fim lideri şi cum să ne aducem echipa mai aproape de noi, fie ca antreprenor sau lider în companii multinaţionale. Într-o săptămână am ascultat poveştile de succes a nenumăraţi lideri, general managers, patroni care ne-au explica ce şi cum. Nu dau pe nume că nu vreau să mă laud că "cine mi-s io" că l-am întâlnit pe cutare şi cutare. Am făcut şi 2 simulări de business, unde trebuia 1. să facem o campanie pentru un brand de angajator şi 2. să închiriem caleşti(cu cai vii cu tot), în Piaţa Sfatului din Braşov, şi să scoatem şi profit. Eram îmbrăcat în "cavaler" :)) Menţionez că întreg evenimentul/tabără era la Poiana Brasov. Normal că m-am întâlnit cu Oana şi am fost pe la debate club la oamenii din Braşov şi am vorbit despre educaţia non-formală şi am mâncat ciocolată...dar astea sunt detalii. Mulţumesc HBC România şi Fundaţiei Plastor pentru sponsorizare.
Într-adevăr deosebit a fost faptul că am întâlnit oameni tineri, ambiţioşi, deştepţi şi era mai ceva ca o adunătură de genii şi vorbitori buni. Programul super încărcat ne-a adus pe toţi mai aproape şi am descoperit că nu mai eram încojurat de o mare de cretini, ci de oameni cu viziune. M-am simţit şi eu extrem de în largul meu. Ni s-a explicat cum funcţionează o afacere multinaţională, cum să oragnizezi diverse proiecte, salarii la manageri de top :)) Hotelul Rina Vista, fac reclamă, condţii superbe, la Grepolis am făcut multe puncte, cafea in exces, somn puţin - că de, se termina programul şi trebuia vorbit cu oamenii de prin toată ţara :) Poezia zilnic, postată anterior, a fost scrisă pe tren în drum spre. Sponsopri vizibil(mulţumim Ursus pentur berea gratis). Normal că mi-am utiat ambele încărcătoare acasă...Găsiţi pe Facebook, pe Twitter, pe site...inclusiv poze. Iar pe drum încolo m-am uitat la Lucky Number Slevin cu un tips super gigel pe nume Lorant. Foarte tare tipu'.
Mai avem? Da mai avem. Naţionala de germană. Aici îmi pare rău că nu pot să scriu tot că mai citeşte şi maică-mea pe-aici din când în când. Am pus de-o mare chermeză, am dormit puţin, am vorbit mult, dansat pe house, am cunoscut metaliştii Humoreni(Gura Humorului)....de bine, de rău, a fost fain. Deşi sunt convins că Gura Humorul a fost, din punct de veder logistic, cea mai proastă alegere pentru olimpiadă. Ştiu că e satul lui Flutur, dar totuşi! Am fost cazaţi în 2 cămine/internate. Acela de lângă şcoală, super ok, acolo unde am fost eu, super naşpa. Era un orfelinat, mirosea a brânză, fără colac la budă şi APĂ CALDĂ PE PROGRAM!!!! PE PROGRAM, frate. Dar nu de asta mă plâng. Ci de faptul că nu m-am trezit că îmi sunase ceasul, nu, m-am trezit înainte, că dârdâiam de FRIG!!! Pentru că apa caldă şi căldura veneau prin aceleaşi ţevi, de două or pe zi, câte o oră. Dar nu mă plâng, a fost fain în rest :) Salutări tuturor celor de-acolo şi de prin ţară!!!
Şi când am ajuns acasă, s-a prăbuşit şi cerul. Şcoală, şcoală, şcoală, ore, şcoală. Unde sunt chermezele? Unde curge vinul? De ce nu mai cad doze de Red Bull din cer cum cădeau pe vremuri? S-a stricat şi lumea asta. Şi am fost până la Iaşi în weekend. 1 mai a fost....foarte tare. Moldovenii măcar ştiu să se mai distreze :) Am fost în Goppo şi La bază - chill-out şi metale, foarte fain. Şi-i salutăm toţi prietenii de pe-acolo...se ştiu ei :) Şi-am ilegalizat acoperişul unui bloc să văd panorama a.k.a. Iaşi-ul luminat noaptea. Cred că bate Oradea, dar voi recompara acest weekend când găsesc un bloc satisfăcător pe-aici :)
Următoarea postare va fi despre balconul meu şi cum mi-a influenţat viaţa.
Sâmbăta asta, parcul 1 Decembrie, ora 9,9juma seara participăm(sala07) la Festivalul luminii. Nu rataţi!!! Se dă palink gratis :D
Sunt sigur că am uitat ceva. Absolut sigur.
Subscribe to:
Posts (Atom)