Pentru că de fiecare dată când zâmbim învăţăm să murim

Se pune de-o treabă pe-aici...

Am luat şi eu o decizie interesantă acum câteva zile. Mi-am spus că voi scrie un post în care vă arăt o parte a procesului meu creativ (a.k.a. cum scriu eu poezii). Din fericire, chiar acum o săptămână am produs ceva nou şi aparent(adică după spusele altora) cel puţin drăguţ. Întrebarea care se pune este cum încerc eu să duc acel "prim" drăguţ la ceva "bun" sau chiar "foarte bun".

Cum la Oradea plouă de două zile şi totul e prea rece şi prea depresiv pentru perioada asta a anului, prins fiind şi de o răceală cu tendinţe "bronşitice", mă văd cu mult timp de stat în casă, puţin chef de făcut ceva util cu viaţa mea şi mult elan creativ. Aşa că pun acum o poezie la bătaie în următoarea ordine de idei: Prima variantă, după care vă spun ce modific, varianta modificată şi tot aşa până ajungem la ceva la care pe moment eu îi voi spune final. Pe parcurs, adaug şi comentarii pe lângă vers. Titlul e dat de Tegzeş, un bun prieten. După cum urmează:

De ce te plimbi cu iarba-n mână?

Pentru că prea des ne căutăm în pahare (prea clasică, dar lucrabilă)
Prea des vedem stafii în fum (des e prea des)
Pentru că nu toţi ciorapii sunt pentru ascuns bani (o idee de construcţie)
Prea ascunşi suntem după piei de ceramică (metaforă plasticizantă)
Pentru că de fiecare dată când zâmbim învăţăm să murim (asta e treaba pe bune)
Prea râde şi El când ne vede. (să fie D-zeu sau sinele?)

De ce mă plimb cu iarba-n mână? (interlocutorul liric prinde viaţă)

Pentru că ai fost îngrozit de un deal (idee păstrabilă)
Prea verde, plin de mărăcini. (definim obiectul)
Pentru că nu mi se schimbă culoarea
Prea mult, fără să-ţi strâng spiritul.(aici incepem să rezonăm, formularea e proastă)
Pentru că de fiecare dată când zâmbim învăţăm să murim.
Prea râdem noi când Îl vedem.

De ce ne plimbăm cu iarba-n mână? (simbioza)

Pentru că acum rupem ritmul (revoltă, implicarea cititorului)
Şi atunci când murim o facem zâmbind (zeama)
Şi spargem tiparele, rupem graniţele inimilor noastre, (fumat, gay, lucrabil)
Să fim verzi în păr, pe frunte, în urechi, pe buze (un pic de Blaga)
Să ne lipim iarba de palme (totul are loc in natură)
Pentru că de fiecare dară când zâmbeşti, eu îţi explic cum se moare. (sfârşit revelatoriu, dar insuficient ca substanţă si exprimare, pentru că nu sugerează ideea mea de fond)

Şi acum, să facem nişte modificări. În primul rând, scoatem repetiţia generală a sintagmei "pentru că" şi unde putem, a cuvântului "prea". Mai apoi schimbăm poziţia unor cuvinte şi înlocuim sau tăiem altele. Trebuie să ştii întotdeauna să te debarasezi de ce e în plus.

De ce te plimbi cu iarba-n mână?

Ne căutăm în pahare şi vedem
mereu alte fantome în fum. (tot aiurea, dar un pic mai bine)
Nu toţi ciorapii sunt pentru ascuns bani (a rămas)
avem obiceiul să dispărem după pietre (vers nou...oare ce însceamnă?)
pentru că de fiecare dată când zâmbim învăţăm să murim! (semnele de punctuaţie)
Râde şi El când ne vede.

De ce mă plimb cu iarba-n mână? (vedem cum se compune un fond emoţional)

Ai fost îngrozită de un deal (atacăm interlocutorul, facem o "intrigă")
abrupt şi plin de mărăcini
mie îmi schimbă culoarea dintre artere (accentuăm eul liric)
când îl parcurg până în vârf, la tine, (she loves me, she loves me not....)
unde de fiecare dată când zâmbim învăţăm să murim!
Râdem şi noi, când Îl vedem. (se simte tot mai bine...)

De ce ne plimbăm cu iarba-n mână? (contopim eul liric cu muza, da?)

Acum rupem ritmul!
Şi atunci când murim o facem zâmbind (climax?)
Şi rupem ciorapii şi pietrele şi dealurile (legăm)
Să fim verzi peste piele şi ochi (ne transformăm)
Să ne lipim iarba de palme (aşa)
El să surâdă... (îl păstrăm)
Pentru că de fiecare dată când îmi zâmbeşti, eu îţi arăt cum se moare. (red, red wine.....)

Şi se pare că eu am devenit mulţumit momentan de varianta a doua, pe care o voi numi pentru un timp finală. Acum, că mă respect, cel puţin din vedere "poetic" nu o voi numi poezie - pentru că nici o poezie nu e poezie pentru că aşa spune autorul. Trebuie s-o facă alţii. În comentarii am oferit şi o posibilă cheie de interpretare, dar scopul în sine este ca fiecare "creaţie" să se muleze pe sensibilitatea individuală a fiecăruia, oferind, de fiecare dată, altă interpretare. Sper să vă placă micul nostru exerciţiu de astăzi. Lăsaţi o idee, dacă puteţi, şi de bine, şi de rău.

Reminder: Sala07 recită săptămâna viitoare, la ora 8 seara, în Cafeneux, pe str. Castanilor. Voi fi şi eu acolo, sper să fiţi şi voi să-mi spuneţi la mulţi ani, sau măcar sper să-mi zbârnâie telefonul. "Pentru că" măcar odată pe an să ne simţim şi noi importanţi :)

Încă o dată, la final, fără comentariile din paranteză şi cu o modificare:

De ce te plimbi cu iarba-n mână?

Ne căutăm în pahare şi vedem
mereu alte fantome în fum.
Nu toţi ciorapii sunt pentru ascuns bani
avem obiceiul să dispărem după pietre
pentru că de fiecare dată când zâmbim învăţăm să murim!
Râde şi El când ne vede.

De ce mă plimb cu iarba-n mână?

Ai fost îngrozită de un deal
abrupt şi plin de mărăcini
mie îmi schimbă culoarea dintre artere
când îl parcurg până în vârf, la tine,
unde de fiecare dată când zâmbim învăţăm să murim!
Râdem şi noi, când Îl vedem.

De ce ne plimbăm cu iarba-n mână?

Ca să rupem ritmul!
Ca atunci când murim să o facem zâmbind!
Să rupem ciorapii şi pietrele şi dealurile
Să fim verzi peste piele şi ochi
Să ne lipim iarba de palme
El să surâdă...
Pentru că de fiecare dată când îmi zâmbeşti, eu îţi arăt cum se moare.