Balconul meu şi festivalul luminii

Dragi tovarăşi şi prieteni.

După cum bine am spus în ultimul meu megapost, în acesta voi vorbi despre balconul meu. Da, balconul meu. Da, am balcon, stau la etajul 7 şi văd toată Oradea în toată splendoarea ei "splenduroasă", "splendurind". Aşa vă creşte vocabularul.

Păi cum, bre, mi-a influenţat acest balcon viaţa cea de toate zilele? Şi acum intrăm în capitolul din Biblie ce se numeşte filozofia vieţii: The Book of Mălă.

S-ar spune prin diverse coclauri şi baruri că aş fi poet. Sau cel puţin aşa mă tachinează unii amici care se vor mai răsăriţi să care au avut şi pertinenţa de a-mi citi opera deocamdată limitată şi publicată. Cert este că, poet, nepoet, există în mine o anumită parte sufletească mai reactivă la minunile naturale din jurul meu, dar şi la emoţiile umane ce mă înconjoară precum o balegă de vacă în jurul unui fir de iarbă.

Aici ajungem la balcon. Peisaje care-mi stârnesc emoţii, nu de emo, ci de ember normal care mai vede din când în când lucruri care par mai importante şi mai interesante ca el însuşi. De exemplu, astăzi a "furtunat", iar de la epicul meu balcon se vede toată Oradea în splendoarea ei "splendurindă" cum se răscoleşte dintr-o parte în alta, cum cerul despică norii care acoperă soarele. Adică aici când e furtună de vară se lasă seara, iar noi "învăţăm" cu lumina aprinsă, ca să vedem ceva.

Dar cele mai semnificative momente sunt cele de la apus, atunci când ocularul meu nu mai percepe luceafărul zilei adormind, că e chiar după colţul blocului, însă retina mea e pătrunsă de pătura portocalie care înveleşte tot oraşul Oradea cu casele lui cu tot, cu Crişul Repede, tiptil, tiptil printre salcâmi şi plopi. Băi, şi atunci mă ia un dor de ducă, de călătorit cu trenul spre ultima staţie, făcut stopul, din alea, complicate de existenţă, posibil de narat doar în romane scrise de canadieni. Că ei vorbesc şi franceza. Voulez-vous couchez avec moi, ce soir?

Aşa că aşa e cu balconul. Când vezi asta zi de zi, te ia. Rezulatatul au fost numeroasele mele drumuri de prin ţară din ultimii ani, plăcerea deosebită de a-mi întâlni prietenii de prin alte locuri, preferinţa mea pentru accentul moldovean, poate chiar şi iubirea ce o am pentru munte şi se pare, în ultima vreme, şi mare. Vreau şi eu la vamă anul acesta :))

Apăi, pruncii mei, io mi-s ardelean. Şi de asta vreau să vă invit pe toţi, care puteţi veni, sâmbăta viitoare, când întâmplător e şi ziua mea de 19 ani, la Cafeneux, pe la 8 seara, asa (22 mai), ca mergem să recităm din nou şi sperăm să fim mai mulţi de această dată :)) Mai adăugăm aici, că ţine de acelaşi domeniu, experienţa din parcul 1 decembrie, la festivalul luminii unde, clubul sala07 a recitat, urlând, în picioare, pe mese, din volumul Jamais vu, unui public de vreo 30 de persoane. Au fost adunaţi de Paska care a mers sa urle lângă statuia Soldatului Necunoscut, plin de oameni fiind. Şi am scris 2 poezii la comun, fiecare participant câte un vers şi am râs şi am strigat şi am glumit şi eu făceam mişto şi ceilalţi încercau să fie serioşi :)) Ca-n basme.

Ca în toate coşmarurile mele însă, Băsescu e din nou pe baricade, încercând să convingă ţara ca nu e un oligofren şi că de fapt guvernul ia toate deciziile şi nu el. AnusBăse, în schimb, a reuşit să-şi urce toţi bugetarii în cap, toţi studenţii, toate mamele, toţi pensionarii. Mai lipseşte să-i suprataxeze şi pe cei de la privat şi vom vedea anul 89' reloaded. Se va face şi un film după. Asta dacă nu îl iau hingherii înainte, mama lui cu tot.

S-ar putea să modific acest post mai târziu cu ultima poezie scrisă, dacă am timp să mai trec peste ea. Şi-ntr-un mod absolut nou pentru mine, voi pune şi ciornele.

Peace.

Astăzi, pensionarii din toată ţara au strigat Jos Băsescu şi au ars portrete de-ale lui în mijlocul străzii.