Viaţa te loveşte. De ce?

Viaţa te loveşte într-un mod neaşteptat. Păţeşti lucruri neprevăzute, dar ceea ce este ciudat este că de multe ori le presimţi. Sau presimţi că se va întâmpla ceva. Niciodată, din păcate, ceea ce se va întâmpla cu adevărat- Ce faci însă când eşti doborât de situaţie? Cazi şi rămâi căzut? Ca un vierme părăsit? Îţi plângi de milă şi suferi ca un câine, disperi, te sinucizi? NU!! Te ridici, ca un om, şi treci mai departe! Ca un om care se respectă, un om cu integritate si personalitate puternică...Sau vrei să devii doar o altă banalitate, un nume pe o listă oarecare, a unui oarecare?

Nu există răspuns la întrebările vieţii, deşi de multe ori ni le dorim...cea mai comună întrebare rămâne: De ce? Şi este şi cea care de cele mai multe ori nu are răspuns....Evident, întrebările variază, problemele variază, şocurile variază, alături de reacţia la ele, de la persoană la persoană...Nu rămâne nimic de făcut. Se spune că timpul vindecă tot. Sunteti de-acord? Eu nu....dupa părerea mea trebuie să te vindeci singur...Mai bine spus să-ti doreşti să te vindeci singur. Şi în nici un caz să afirmi vreodata ca Linchin Park e mai Heavy decât Scorpions.

Stiu că sunt tânăr, că mulţi afirmă că sunt fără experienţă...că sunt un adolescent cu fiţe de adult şi că mai am multe de învăţat. Sunt de acord cu majoritatea...În toţi cei 16 ani ai mei, am învăţat cu siguranţă doar un lucru: Nu contează ce muzică asculţi, cum te îmbraci, ce faci, ce spui, ce gândeşti...Contează să fii un om dintr-o bucată(după o veche zicală urbană)...Iar lumea va aprecia acest lucru, reacţiile fiind de asemenea corespunzătoare. Vă las, viaţa e scurtă, trăiti-o la maxim si nu regretaţi nimic!

Carpe Diem.