Regina nopţii, te-ai pierdut!(III-IV)

Ne plecăm în faţa ta,

Regina Nopţii!

Unduirea întunericului tău calcaros

M-a/Ne-a/V-a/Te-a evaporat prin reacţii de electroliză.

Atârnă pe tronul tău sidefiu!

Zburătorii deja ştiu să nu te caute

Întru pierire.

Ce te crezi? O bandă lipicioasă de prins muşte?

Oricât de ispitoare,

Buzele tale nu mai ne prind în mreje!

Te renegăm! fată verde născută din mure,

Nu ne meriţi, nu ne vrei, nu ne încânţi.

Nici măcar nu mai faci parte,

Din colecţia mea de sfinţi.

Să nu fiu prea dur: Ţi-ai pierdut valoarea!

Eşti doar o altă nestemată fadă,

Scrijelită pe-o tabliţă modernă din lut,

Sânge şi apă.

Tabloul tău se arde singur, ochii tăi

Sunt găuri negre ce înghit,

Priviri aruncate aiurea,

De către cei ce nu te ştiu.

Am vorbit cu Soarta...

Nici ea nu te vrea.

Spune că eşti prea rece,

Că nu te potriveşti neiubind într-o lume iubitoare.

Astfel închinăm acest pahar ţie, Regina Nopţii!!!

Ultimul nostru pahar de ambrozie,

Tu nu-l vei gusta cu noi.

Închinăm fericirii tale viitoare inexistente.

Închinăm monitorului în faţa căruia probabil,

Acum lâncezeşti, acolo sus, pe lună.

Închinăm florilor ce te-au iubit, pădurilor ce te-au vestit,

Vântului ce ţi-a fost tată, Lunei mamă ţie,

Şi Copiilor Lumii, care te-au ocrotit.

Închinăm nouă, Zburătorilor,

Alături de care ai zâmbit şi-ai râs,

Şi-n Faţa cărora acum eşti un Nimic.

Bem.

Ultimă picătură de ambrozie o dăruim Mamei noastre Pământ,

Pentru tine, care deja rece,

Te vedem Cadavru.

Conclavul zburătorilor se-ncheie.