Balada Zburătorului(IV-IV)

Ce plăcere, ce extaz!

Sar pe păturile caselor,

Aripile-mi înnodate,

Frânte...

Pe buzele-mi fermecate se conturează

Nava delirului nostru ce a fost, ce este, ce va fi.

Aripile mele nu s-au rupt aşa uşor...

Tinda casei tale se naşte după ierburile-nalte.

Dar unde ţi-e lumina?

Lumânarea ta s-a stins în lacrimile tale,

oare?

La geamul tău sunt ţurţuri...

Podeaua ta luceşte.

În camera ta frigul tău nu se poate tăia nici cu paloşul lui Făt-Frumos,

E ca o vestă din pânză de păianjen...

Tu pe pat: Arunci săgeţi cu ochii,

patima din buzele tale vineţii...

Penele-mi părăsesc aripile ţipând...

Crezi că sunt prea siropos?
Sunt Zburător dragă, iar tu eşti Dracurină.

Sunt viu, tu eşti moartă!

Eu ard, iar tu te stingi...

Acum zbor. Aripile-mi nu mai sunt frânte...

Baladele neamului meu nu durează.

Odele închinate vouă sunt doar

hit-uri de-o vară,

pe malul mării.

În jurul casei tale totul e la minus69,

Mai arunc un ochi încolo,

dar becul tindei tot stins rămâne.

Ai avut cel mai frumos cânt...

Mă duc să cutreier munţii şi apele şi câmpiile,

Să zbor la lună şi-napoi,

Să iubesc precum orice Zburător iubeşte,

Virginele-n puterea nopţii,

Şi femeile în faptul zilei.

Le voi spune fraţilor mei,

despre ochii tăi, buzele-ţi şi vocea fascinantă..

În Balada Zburătorilor scrisă de noi toţi

Dar versetele noastre de jale au încetat.