Pleacă. şi nu te mai întoarce.
Sunetul paşilor tăi sunt corzile unei viori
Ce nu mai vrea să dea o melodie.
Urmează-ţi drumul.
El va fi scurt şi plin de obstacole,
Pe care nu le vei trece.
Viaţa va zbura pe lângă tine,
Cu toate experienţele ei de muzică de cameră
Şi valsuri.
Tu nu te vei arunca în braţele sorţii,
Nu vei trăi aventura propriului tău contratimp de contrabas,
Şi este evident că nu te vei integra decât în orchestra unui Univers demult mort şi rece.
Iar când chitara te va momi cu un acord electrizant,
Îl vei ignora, izolându-te,
În propria ta încăpere de marmură uzată si blocuri de granit.
Noi toţi vom privi la tine, aşteptându-te să vii,
Să joci cu noi, cu ei, cu tine însuţi jocurile adulţilor de pânză...
Însă tu vei rămâne doar o copilă.
Ce se va juca cu degetele pe tastatura unui celular,
Trimiţând mesaje de refuz,
Celor ce-ţi vor cânta amoru-n flaut,
Reuşind să dezgheţe o picătură din
Sloiul tău de gheaţă interior.
Pleacă. şi nu te mai întoarce.
Sunetul paşilor tăi sunt corzile unei viori
Ce nu mai vrea să dea o melodie.
Sunetul paşilor tăi sunt corzile unei viori
Ce nu mai vrea să dea o melodie.
Dar dacă totuşi reapari,
Noi te primim cu braţele deschise,
Oh copil ce vede viaţa,
Ca o joacă,
De arcuş.
1 comment:
"Îl vei ignora, izolându-te,
În propria ta încăpere de marmură uzată si blocuri de granit."
- destul de puternica imaginea pe care o creezi in astea doua randuri.
Post a Comment