Umbre ale minţii mele....

Mai trebuie să scriu şi eu din când în când un pic din mine. Pentru ca voi să mă cunoaşteţi mai bine. (Nu a fost intenţionată rima:) )

Poza e făcută în Arcalia, unde am participat la o tabără de dezbateri. Nu voi depăna amintiri, pentru că sunt multe de povestit, multe întâmplări haioase. Multe poze încărcate pe blog până acum sunt din Arcalia.

În România, debate-ul este uneori echivalent cu alcoolul. Adică poţi înlocui în numeroase propoziţii cuvântul debate, cu cuvântul alcool. Beţii ca acelea pot fi împlinite doar cu o singură tagmă de oameni: Debateri, desigur! Şi mi-e dor de toţi, de ei, de noi, de-acolo.

Astăzi am realizat că viaţa mea merge din ce în ce mai bine, în ciuda unor incidente mai mici, mai mari, pe care oricum toată lumea le are. Simt că-mi funcţionează creierul din nou, ceea ce este extraordinar de ieşit din comun. Credeam că a murit de tot, înecat în berea şi vodka din clasa a 9-a. N-a fost să fie. Aşa cum, se pare, multe lucruri n-au fost să fie, din păcate. Cum ar fi să ştiu de 10 la test la Sadoveanu(mate). Poate voi ajunge şi în acel stadiu. Poate nu. Ştiu că post-ul acesta e boring. Dar unele mai trebuie să fie aşa.

Ştiţi cum lucrurile mici, frumoase, fac lucrurile mari, frumoase? Este una din cele mai bune concluzii pe care le puteţi trage. Vreodată. Mă refer, de exemplu, la momentul în care eşti, să zicem, lăudat pentru vreuna din realizările tale. Sau când ştii că toate faptele tale, deşi mărunte, duc la ceva mult mai important, pentru tine, pentru alţii.

A pune punctul pe i nu înseamnă întotdeauna a spune lucrurilor pe nume, iar a spune verde în faţă tot ce ai de spus nu este, de multe ori, cea mai bună variantă. Şi da, mă confrunt cu astfel de dileme! Dar cele mai mari probleme le am cu oamenii proşti, şi cu cei care nu văd partea bună a lucrurilor. Că-n toate există o parte bună, chiar şi în moarte, chiar şi într-un eşec.

Încep în sfârşit, să mă întreb ce voi face cu viaţa mea. Ce facultă? Unde? Voi lucra, nu voi lucra? Ştiţi voi, chestii din acestea de adolescent care se vrea a fi boem şi nepăsător. Dar tuturor ne pasă. Chiar şi animalelor le pasă într-o oarecare măsură inconştientă. Mai bine eram câine.

Nu mă doresc a fi profund. Nu vreau să formez alte opinii decât pe a mea. Aşa cum nu vreau decât să am cafeaua mea de dimineaţă, alături de o ţigară care să nu fie greţoasă, cu un caiet şi un creion, plus o idee.

Câteva lucruri de care care mă tem(da, Mălă se teme de ceva!): Să nu mai pot scrie. Să devin un om fără o părere proprie, lăsăndu-mă influenţat de alţii. Să fiu singur cu adevărat. Să mă plictisesc. Să nu pot citi. Să mai existe încă un Mălă pe lumea asta şi să mă întâlnesc cu el. Să nu moară Jade din "Clona".