De-ar fi....

O geană de soare a spart himenul de

Nisip topit în cuptoare,

Arzând prin combustie internă carcasa somnului meu.

Picăturile din tavan curg bucăţi,
Roş-colorat pe suportul tencuielii,
A cuştii mele spiritual-indiferente.

Clopotele de la biserică fac banchet în canalul meu auditiv,

Iar ketchup-ul de pe pizza de ieri,

urlă a bâzâit de muşte, vii prin moartea lor voit anulată.


Pana mea sintetică începe să
lase dealuri de moloz albastru
pe câmpia de piele al arborelui dat uitării.

Cicatricile berii de 5% răscolesc iară,

Esofagul unui oarecare închis în mine,

Nedistilat.

Dâmburi şi mormane şi turnuleţe de
fragmente de suprasolicitări nervoase,
şi altele şi altelte şi altele că nu le mai pot sesiza sau număra.

În final tăbliţa modernă de lut arată

de parcă ar fi trecut prin ea trenul de la ora 12

plin de rockeri, către munte.

De-ar fi în fiecare zi la fel.