Cinema Le Paris, demain je suis reparti...

(În poză-eu, cu şi Adi cu basca french şi Paska-my 2 best homies)

Niciodată n-am crezut că e greu să scrii pe un blog, sau că voi avea vreodată probleme cu asta. Prin noiembrie, mă aşezam liniştit pe scaun, făceam trei click-uri şi-un post de 150 de cuvinte. Those were the days. Acum nu mai ştiu ce să scriu. Sau mi-e prea lene să găsesc ceva original.

În principiu, vroiam ca acest blog să fie unul în care-mi pot prezenta aşa-zisele "creaţii" lumii. Poezie, proză, fotografii, bla bla....dar şi alea merg prost în ultima vreme. Şcoală, olimpiade, societatea, debate, ore în particular, consiliu elevilor....it gets to you in time. Scopul blog-ului meu nu mai este clar definit şi nici nu prea este citit. Scuzaţi dacă nu vă atrage.

Să nu vă speriaţi de un lucru: s-ar putea să postez în germană/franceză/spaniolă. Engleză ştie toată lumea, aşa că nu-mi fac griji. Şi din acele trei limbi de mai sus vorbesc fluent germana, un pic de franceză şi înţeleg telenovelele fără subtitrare.

Ultima recomandare: Manu Chao-Me Llaman Calle(spanish).

Joacă

Perdele negre acoperă orizontul din fotografie
Pe ea o pişcă spasmele la capătul antebraţului
Plâng gecile naostre pe cuier.
Ea se joacă sub centrul meu de greutate.

Zvâcnirile în sus ale buzelor ei sunt umbre
Munţi negri pe cîmpia ei albă, parcelată.
Cuţite, puşti şi spade strâmbe,
Dansează pe luceferii ei, în scrum.

Cuvinte mari i-am pus pe celuloză,
Ei, nebună multicoloră,
Cântec scurt în Sol diez,
Cărbune scris.

Je m'enfishe!
Urlă ea cu dicţie la continente,
Nu e gratism
Jocul meu trist, placebo-ul de afecţiune,
Sub centrul tău de greutate!

Clasic George(Ieşim din pauză)

Pe mine scrie ceea ce sunt.
Primele trei straturi-superbe!
Presupun că aşa spun ei.
Pare evident ceea ce sunt.

Sunt stropit cu antracit.
Se spală monocromul pe mine,
Spatele meu poartă porcine.
Scuipate sunt sunetele mele.

Erezia mea o port în pantofi.
Erup în cuvinte scrise pe foi de fast-food.
Explodează-n fântâni doar mâinile mele.
Evadez din haute couture.

Fularul meu e prea bacovian.
Franjuri de nervi îmi gâdilă gâtul,
Fac din haine fuioare de fum.
Făurit e parfumul de pe fular.

Ochelari-mi ocolesc orbirea.
Original este cerul din ochii mei.
Oraşul se zbate prin plete-mi.
Oile plâng, în cete, pe străzi.

Dar unde pe mine se vede,
Ceea ce dincolo de haine eu sunt?

Pauză de blog

Îmi pare rău să anunţ că iau o pauză de blogging. Nu am mai scris ceva de multă vreme, aşa că m-am gândit să fac lucrurile oficiale. Se întâmplă ca unele din vechile probleme să mă ajungă din urmă şi să-mi ocupe tot timpul, printre care şi proiecte şi job-uri şi chestii. Dar fanii mei ce-i pot număra pe degetele de la o mână, nu disperaţi! Blogul lui Mălă nu a murit.

Tuşeam(poza e făcută în cluj de paska-eu pletosul)

Tuşeam viermi mici şi slinoşi,

Ieri seară.

Îi tuşeam în palma lui Hades

şi se zvârcoleau,

Arzându-l.

Nu erau toţi urâţi.

Mulţi erau multicolori,

aveau antene şi perişori de suflete.

mai şmecheri,

Găureau deja palma zeului.

Nu-i mai tuşeam

ei se înmulţeau.

Mii. Morţi. Vii. Alunecă.

Scheletul lui Hades.

Zâmbea înspre mine.

Santana-chitaristul meu preferat :D

Azi dimineaţă râdeau pereţii de mine.

"Ce fraier eşti! Nu vezi că te trezeşti degeaba?"

Azi dimineaţă, perna mă sufoca.

"Ce fraier eşti! Nu ştii că nu eşti iubit?"

Azi dimineaţă, duşul încerca să mă înece.

"Ce fraier eşti! Nu vrei să te scutesc de suferinţă?"

La prânz, bolul de supă mă otrăvea.

"Ce fraier eşti! Nu mergi şi tu dincolo?"

La prânz, canapeaua chicotea monstrous.

"Ce fraier eşti! Nu poţi s-o laşi odată-n urmă?"

La prânz, câinele rodea un os.

"Ce fraier eşti! Nu realizezi că mai sunt şi altele?"

Seara, luna îmi spunea.

"Ce fraier eşti! N-o să vină."

Seara, copacii îmi şopteau.

"Ce fraier eşti! N-o să sune."

Seara, am urlat la toţi.

"Nu sunt un fraier! Nu vreau să mor,

nu vreau să plec, s-o las.

Trăiesc pentru scopuri mai înalte!

Sunt un ideal!"

N-a venit. N-a sunat. Ce fraier am fost!

Un viciu in 2...

Covorul încă păstrează şifonat
Urmele prezenţei noastre.
Să fi trecut doar un minut
Pe ceasul tău Swatch

De când crucile tale roşii
S-au răspândit circular
Pe cearceaf.

Ar fi trebuit să te înregistrez digital
Când zâmbeai, oh ce zâmbeai,
Deschizându-mi Porţile Raiului!

În final te-ai lăsat pătrunsă
de sentimente mai bune,
Desigur!
Vocea ta răsunând prin pereţi
în baia vecinilor...

I am the waxing storm.

Nervii mei progresează pe zi ce trece într-o cădere psihică de proporţii megalitice. Mă lupt cu încărunţirea şi cu ridurile. Nu mai înţeleg nimic din viaţa asta de tot rahatul, nu-i mai înţeleg sensul şi scopul, nu-mi mai văd viitorul aşa de clar, nu mai ştiu nimic. E o stare de confuzie ce te deranjează când apare şi te cam supără când pleacă(cel puţin pe mine da, că există riscul să mă plictisesc).

Se cam duce şi inspiraţia. Fiind stresat de atâtea chestii, din care prea multe mărunte - parcă pe noi nu ne deranjau lucrurile mărunte- încep să uit să mă ocup de ceea ce mă face să mă simt împlinit - creaţia (nu mă refer la sex) - Începusem o proză, începută a rămas. Ultima poezie(alta, încă neapărută pe blog), mi se pare mediocră. Oricaât de multe alte lucruri aş face, poezia e fericirea mea non-sentimentală.

Cine se mai simte nervos, lăsaţi un comment. Sau nu. Nu răspund la întrebarea - Ce s-a întâmplat? - să fie clar.

Diverse

Sunt într-o dispozitie bună. Prea bună. Mult prea bună.

El era aproape perfect

Poza e făcută de mine.


Nici măcar soarele nu se mai uita la el.
Degeaba se arunca gol în mijlocul lumii,
nimeni nu-l vedea.
Îşi dezbrăcase hainele
Înnebunit de razele care nu-l atingeau.
Treceau prin el doar să lumineze păpădiile.


Apa fugea de el ca Noe de potop pe o şalupă.
Degeaba se arunca gol în mijlocul Oceanului,
Peştii nu-l doreau.
Îşi crestase mîinile
Dorind să vină rechinii mecanici şi reci.
Dar dinţii lor îl parcurgeau fără să lase urmă.


Vedea cum vântul mângâie fustele fetelor.
Îşi dorea şi el o briză prin plete,
Dar alizeele se jucau
Cu Katrina prin New Orleans.
Iar aruncatul din avion nu l-a ajutat cu nimic.
A văzut WTC când a trecut printr-un Boeing.


Numai pământul îl ţinea legat de picioare.
Cu schele de iederă, aşteptând-ul pe Iisus.
El se învârti dansând
Hora Unirii,
În timp ce nisipul îl înghiţea tăcut dar vesel.
Se îndrepta spre casă. Înspre o inimă etern caldă.

Cu scuzele de rigoare

Bună seara şi bine v-am găsit, dragii mei cititori!!! Am fost întrebat deja de mai mlte persoane de ce nu am mai scris pe blog...mi-a cam plăcut ce-i drept. Care-i faza: Nu-mi mergea netul. Azi l-am reparat oarecum, însă mai are anumite bug-uri, aşa că nu promit nimic în viitorul apropiat.
Cer scuze de absenţă şi că n-am mai postat nimic, dar nu mai frecventez net-caffe-urile de ceva vreme. Vă urez tuturor la mulţi ani de anul nou, iar poza e făcută de mine. Sper că vă place.

Sunt o doză

Mă uitam la tine şi parcă mă

fumai cu ochii

în suflu lung, ritmat

după motorul motocicletei de-afară.

Îţi picura în gură nicotina

sevei mele,

făcând din scrumul meu

ofrande pe altarul tău gudronic.

Iar când ai ajuns la filtru,

m-ai stins cu o scuză,

şi l-ai aruncat în mormanul

de lângă pat.

Aşa că m-am îmbrăcat şi am plecat.

It's the little things....

It's the little things that remind me of you.

The way the tram doors open just a bit too late.

The soft morning breeze that tickles the street flowers,

and the piece of chalk next to the blackboard.

It's the little things that remind me of you.

The way the jam stretctes out over the landing strip of bread.

Or the way the razorblade cut into my chin before lunch.

Even the jagged patterns on a strangers' coat.

It's the little things that remind me of you.

The way a girl walks in the afternoon sun,

two old men playing chess in the park-next to the running children-

or the blue cover of the book I just read.

It's the little things that remind me of you.

The way the street lamps light up the cars on the highway.

The star-shaped figure of the sky on a make-shift Santa Claus at the mall,

The smell of cookies sprinting form my neighbours' kitchen.

It's the little things that remind me of you.

The ones that seem to never go away.

It's the big things that fade away,

In the dusk of our thougts.

Ruptură(Dedicţie pentru Ioana din Italia)

Reţea de păianjeni!
Masa din biserica de la colţ a comunicării noastre.
Nervurile frunzelor din parcul îngrădit
S-au făcut praf când ai plecat,
CU sau fără voia ta.

Înţeleg că-ţi plac cizmele,
Dar puteai să alegi una mai aproape de mine!
Şi ce dacă ai învăţat graiul
tuturo microbilor de lângă gleznă,
dacă ai uitat sunetul grav al vocii mele?

Nu te mai atrage gustul de tutun şi Colgate?
Nici măcar Cleopatra nu avea pretenţii!
Măcar părul tău bătut cu razele soarelui
îmi va flutura în faţă
la începutul cuptorului.

Mai dă-o dracului, hai acasă!!!

Frânturi

Iubirea,

pare mai urbană

văzută într-un ceai de;

Fructe!

mult prea dulce,

La 20 de mii plicul.

Nu mi-e frică să recunosc:

Tânjesc după un breloc nou de chei

închizând;

Prin Sufocare!

Următoarea mea revelaţie.

Visele mele, desigur,

mă ignoră!

Făcând prin facerea lor făuritoare;

Un conclav în fiecare sâmbătă, după

ora 5.

Î midor escu nn ou

Sco pînvia ţă.

Dar totuşi,

De ce nu-ţi bei ceaiul?

Clubul de poezie!

Căutăm membrii noi pentru clubul de poezie! Nu ezitaţi, veniţi, e gratis, e fain, învăţaţi ceva, proabil veţi fi publicaţi dacă veţi deveni destul de buni. Sâmbătă, de la 2-4 română, de la 4-6 engleză. Nu e obligatoriu să participaţi la amândouă!!!!

Vă aşteptăm la C.N."E.Gojdu", indiferent de şcoală, minim clasa a 9-a(dacă sunteţi mai mic, cu recomandare semnată de profesorul clasei), inclusiv studenţi. Menţionăm că deja avem 1 student, 4 eminescieni şi 4 gojdişti. Nu se fac discriminări!!!

Sala 7. Întrebaţi la poartă. Contact pe blog prin comentarii sau mail la jesusoforadea@gmail.com sau id Y!Mess free4loot pentru detalii. Mălă.

Perfecţi

Ei nu caută Upanishadele în lanţurile de fast-food,

Nici revelaţia în cluburilor de noapte,

Sunt un nimic,

fiind în acelaşi timp totul,

Atât cât va dura Keops în piatră.

Ei nu văd Universul într-o portocală,
Nici stelele într-un pachet necartonat de Marlboro.

Sunt mult,

fiind în acelaşi timp puţin,

Scuipaţi în balta de pe şoseaua 49.

Ei nu sunt nici tineri imaturi,

Nici bătrâni senili îngropaţi în tradiţia Petei de Cinste.

Sunt liniari,

nebuni în cercul lor de iarbă

crescută la rădăcina blocului.

Iar antenele lor negre se întind din nou după firimiturile din bucătărie.

De-ar fi....

O geană de soare a spart himenul de

Nisip topit în cuptoare,

Arzând prin combustie internă carcasa somnului meu.

Picăturile din tavan curg bucăţi,
Roş-colorat pe suportul tencuielii,
A cuştii mele spiritual-indiferente.

Clopotele de la biserică fac banchet în canalul meu auditiv,

Iar ketchup-ul de pe pizza de ieri,

urlă a bâzâit de muşte, vii prin moartea lor voit anulată.


Pana mea sintetică începe să
lase dealuri de moloz albastru
pe câmpia de piele al arborelui dat uitării.

Cicatricile berii de 5% răscolesc iară,

Esofagul unui oarecare închis în mine,

Nedistilat.

Dâmburi şi mormane şi turnuleţe de
fragmente de suprasolicitări nervoase,
şi altele şi altelte şi altele că nu le mai pot sesiza sau număra.

În final tăbliţa modernă de lut arată

de parcă ar fi trecut prin ea trenul de la ora 12

plin de rockeri, către munte.

De-ar fi în fiecare zi la fel.

Manu Chao

Să fac şi eu o prezentare: Manu Chao(născut José-Manuel Thomas Arthur Chao pe 21 iunie, 1961 în Paris, Franţa). Vedeţi că mă inspir mult de pe Wikipedia, aşa că nu mă criticaţi:)) Părinţii sunt ambii din nordul Spaniei.

Ceea ce-l deosebeşte pe Manu Chao de resuş cântăreţilor este stilul său multicultural. Cântă în franceză, engleză, spaniolă, catalană, portugheză, galiţiană, arabă şi wolof, îmbinând în acelaşi timp reggae, rock, salsa, sansoneta ska şi rai(stil algerian).

Rezultatul este un fel de street-music, plină de viaţă, plină de experienţă. Manu a călătorit prin întreaga lume, compunând pe drum şi inspirându-se din aglomeraţia urbană a Americii de sud. Deobicei alternează spaniola cu portugheza, cu franceza şi engleza. Recomandările mele pentru început: Mama Cuchara, It's raining in paradize, King of the Bongo, Fast-Food Senegal şi Me Gustas Tu. Pentru informaţii suplimentare daţi click aici sau pentr informaţii mai complete în engleză aici.

P.s E foarte tare tipul. :D

Lirica de stradă

Iubirea mea s-a născut într-o cutie de plastic,

Brăzdat sângerând smoală, lapte.

Izolat-renegată picurând monumente de Drama Queen.

Neoanele din jurul rachetei lui Gagarin, Yuri,

Nu i-au uscat excrecenţele emo,

Pleznind în sevă brută,

Când merg la jogging în trenning addidas în parcul de trandafiri,

Rozalii, dincolo de aortă.

Iubirea mea a crescut într-o cutie de plastic,

Brăzdat sângerând lapte, ciment,

Construindu-şi în sine tablouri de junglă urbană.

Becul aflat pe marginea şoselei lui Armstrong, Neil,

Şi-a dezvelit sticla, doar,

În timp ce ea îşi aranja stiletele cu mâner de fildeş şi safir,

Ascuţite, prin aortă.

Iubirea mea a ieşit dintr-o cutie de plastic,

Brăzdat sângerând ciment, lacrimi,

Privind în juru-i prin ferestre decolorate de clor.

Lumina nopţii tremurândă nedesenată de Picasso, Pablo,

O aştepta, îmbrăcată în şcolăriţă,

Să treacă de blocajul rutier creat de poliţiştii hemoglobinei

Pe autostrada aortei.

Iubirea mea a plecat.