
Încurajez prin prezenta toţi gojdiştii care citesc acest articol să nu colaboreze cu revista "Ţara visurilor noastre". Şi vă spun şi de ce. Toate materialele care le veţi da vor fi modificate de stimabilul domn Chirilă, care se crede în măsură să schimbe conţinutul oricărui text astfel încât să fie conform standardelor sale excepţional de ridicate.
În post-ul anterior, v-am spus că am văzut că mi s-au şters, înlocuit sau orice altă formă de încălcare a dreptului de autor, cuvinte şi pasaje din textele predate de mine. Se pare că problema s-a extins şi la Pascovici Alexandru, Adela Lile şi Alex Drăgan, toţi membri ai clubului de poezie al C.N. "E. Gojdu", care este în întregime condus şi administrat de elevi. Nu ştiu dacă şi Ioanei Moldovan sau lui Vladimir Griga(tot gojdişti, tot membri în club) au fost afectaţi, n-am apucat încă să discut cu ei. Sunt mulţi cei care au publicat, chiar şi din exteriorul clubului, rămâne de văzut situaţia lor.
Dar povestea nu se termină aici. Este adevărat că am făcut, împreună cu luminăţia sa o serie de modificări, cu acordul meu, dar chestiunea adusă în discuţie de mine prevede nişte pasaje ce au "apărut" ca prin minune, după ce am terminat de discutat cu domnia-sa. Totul devine mult mai interesant, pentru că am aflat astăzi că a avut loc şi o lansare a revistei în cancelarie, unde domnul director Mititeanu a dat cuvântul înălţimii sale, care, citez, "a stat azi-noapte până la ora 2-3 noaptea să corecteze revista"(vorbele d-lui director). Premergător acestei "corecturi", materialul din revistă a fost împărţit între profesorii din catedra de română pentru a fi revizuit. Deci o corectură iniţială s-a făcut. Astfel putem trage concluzia că prin "corectare", d-ul Chirilă înţelege "a da o formă creaţiilor literare care se potriveşte cu tiparele şi şabloanele simţului meu estetic".
Să nu înţelegeţi greşit. Nu sunt aici pentru a pune la îndoială cultura sau profesionalismul sau pregătirea domnului Chirilă. Nu mă îndoiesc că are un bagaj de lectură absolut fenomenal şi o experienţă în critică poetică aşa încât ne-ar da gata pe toţi. Ciudat însă că se aventurează să mă numească şi să-i numească şi pe alţii ca mine care vrem să ne facem un nume un domeniu ca fiind "nerafinaţi", când în cadrul Cenaclului de la Bibliotecă(biblioteca judeţeană), unde se adună toate minţile luminate ale oraşului Oradea(de exemplu Ioan Moldovan, redactor la "Familia", Alexandru Sfârlea, poet consacrat, Mihai Vieru, de asemenea, Emil Sauciuc, teatru, Corneliu Crăciun, conferenţiar ş.a.m.d.) şi unde mergem şi noi, cei de la Club, pentru o părere critică corespunzătoare, suntem consideraţi ca fiind cel puţin satisfăcători, iar poeziile noastre nu sunt considerate neapărat nerafinate. Un cenaclu unde nu l-am văzut pe Domnul Chirilă. Vreodată.
Şi ajungem la partea moralizatoare a post-ului. Nu mi se pare normal, ca într-o instituţie precum Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", cu 4 diplome de excelenţă, profesori şi elevi premianţi şi premiaţi, absolvenţi de primă mână şi cadre didactice excepţionale, să fie tolerat un asemenea comportament. Indiferent de vechimea d-lui profesor în cadrul instituţiei noastre, nu ar trebui să i se permită să facă absolut tot ceea ce doreşte cu lucrările noastre. Ca elev, eu nu doresc să mă aflu la dispoziţia unui profesor care mă desconsideră doar pentru că sunt elev. Ca să nu mai adaug că acestă acţiune a fost ilegală, şi total lipsită de bun-simţ.
Şi cică acum ne-a trecut pe toţi pe o listă şi urmează să ne aducă la şcoală sau să ne scoată de la ore ca să petrecem timp în biroul lui pentru a compune împreună cu el, ca să ne poată "îndruma". Halal îndrumare!
Şi nu în ultimul rând, revista "Ţara visurilor noastre" a fost întotdeauna o revistă a elevilor pentru elevi. Nu o revistă a directorului adjunct Chirilă. Boicotaţi sistemul! Lăsaţi-l să scrie singur revista pe care o va cumpăra doar el! Nu daţi nimic!
Ultima poezie scrisă:
Pe drum călător
Străbat cu pasu-mi roşu oraşe
Iau în palme zâmbetul tău roşu
Şi-l preschimb în soare.
Pe drum călător
Zbor peste-o lume de roşu cu gându-mi,
Iau în dinţi coapsele tale străine
Şi le torn într-o lună de roşu.
Pe drum călător
Înot în oceanul de roşu cu trupu-mi,
Iau în ochi parfumul părului tău întâmplător,
Şi-l modelez cu buricele degetelor în vapori de roşu.
Pe drum călător
Pietrele se sfarmă-n structuri de roşu.
Şi noi curgem în praf de roşu
Picurat de nările noastre în buchete de crini.
Pe drum călător,
Drum roşu ce duce la tine,
Poza noastră surprinsă în roşu:
Noi sângerând din capilarele frunţilor noastre de roşu
Un gând albastru,
De ieri.
4 comments:
yea screw the system! nice poem btw ... for once :)
Tot distinsul domn Chirila a zis "pai data viitoare vom selecta materialul". Eu unul imi retrag tot materialul trimis si sugerez ca toti cei care au contribuit la revista sa faca la fel. Is curios din ce va "selecta" domnul Chirila daca nu va avea material.
Cat despre sesiunile de compunere, cei care fac parte din clubul de poezie se pot bucura oricand de indrumarea lui Mihai Vieru(cadru universitar si poet consacrat) de exemplu, care ne-a mai ajutat si cu alte ocazii. Refuz sa mi se incalce drepturile de autor, si sper ca si restul lumii va simti acelasi lucru ca si mine si Malaies.
imi place blogul tau... :) semeni mult cu mine... ;)
din poezia asta imi place doar prima strofa. restul se urateste.
Post a Comment